Archive

Archive for June, 2010

Show făcut de Bianca la deschiderea clubului de fiţe Player

June 26th, 2010 No comments

Bianca Drăguşanu a fost invitată la deschiderea clubului Player şi asistenta lui Capatos s-a distrat de minune în compania prietenelor ei.

Blonda lui Bote le-a oferit un show erotic celor prezenţi la deschiderea clubului de fiţe situat în zona Bulevardului Kiseleff.

La inaugurarea terasei clubului Player au fost prezente multe vedete din showbizul bucureştean. Oana Roman, Bianca Drăguşanu sau Giulia de la DJ Project sunt doar câteva din vedetele care au onorat cu prezenţa lor deschiderea clubului.

Bianca a fost cea mai entuziasmată să petreacă seara în club şi a dansat lasciv şi s-a sărutat cu prietenele ei cu care venise într-o limuzină.

sursa: Cancan

Ziua cea mare pentru iPhone 4, umbrită de critici şi reclamaţii

June 26th, 2010 No comments

Cei care sunteţi nerăbdători să intraţi în posesia noului iPhone 4 , mai aveţi puţină răbdare. S-ar putea să aibă o problemă cu display-ul. Până în momentul de faţă, 27 de indivizi care au reuşit să obţină un astfel de exemplar, au raportat afişarea unor zone îngălbenite pe ecran, în ciuda oricăror reglaje de luminozitate. Majoritatea reclamaţiilor nu sunt însă însoţite de fotografii care să probeze respectiva anomalie.

O altă problemă pe care unii utilizatori au raportat-o e legată de semnal. Conform acestora, recepţia este foarte slabă dacă iPhone-ul este ţinut în mână.

În fine, iPhone 4 a picat şi proba de rezistenţă fizică. La impactul cu solul, ecranul a înflorit precum un geam îngheţat pe timp de iarnă.

Pe de altă parte, nu este exclus ca toate aceste inconveniente să fie bine regizate şi organizate într-o campanie împotriva Apple , ţinând cont că astăzi iPhone 4 începe să fie comercializat în magazine, iar compania din Cupertino vrea să bată iar recordurile de vânzări. Cu iPad a reuşit, ajungând în trei luni să vândă peste 3 milioane de exemplare.

Sursa: CNet

Legea care desfiinteaza contractele de telefonie mobila

June 26th, 2010 No comments

Vom fi liberi să renunţăm când vrem la abonament, fără să plătim clauze de reziliere. Aceasta este, pe scurt, legea privind clauzele impuse consumatorilor, lege pe care deputaţii au adoptat-o deja şi urmează acum să fie promulgată de către preşedintele Traian Băsescu.

Legea e cu dus şi întors: pe de o parte ne bucurăm că nu mai suntem legaţi de contract, pe de altă parte trebuie să fim conştienţi că nu vom mai putea cumpăra telefoane la ofertă. Operatorii nu vor risca să vândă telefoane subvenţionate fără o garanţie pentru amortizarea cheltuielilor.

Sursa: Stirile ProTV

Guvernul a decis: TVA-ul a fost majorat la 24%

June 26th, 2010 No comments

Reunit în şedinţă la Palatul Victoria, Cabinetul Boc a decis, astăzi, majorarea TVA-ului de la 19 la 24%. Măsura ar urma să intre în vigoare începând cu 1 iulie, potrivit premierului Emil Boc.
BOC

Cabinetul Boc s-a reunit, astăzi, în şedinţă de urgenţă, pentru a bate în cuie Planul B. Decizia Executivului a fost majorarea TVA-ului la 24%. În prezent, TVA-ul este de 19%.

Cel puţin în plan teoretic, majorarea cu 5 procente ar trebui să aducă la bugetul de stat aproximativ 2 miliarde de euro, reprezentând 1,3-1,5 % din PIB. Deocamdată, cota unică de impozitare rămâne neschimbată, iar în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor nu s-a ajuns la un consens în Coaliţia de la putere.

De asemenea, miniştrii trebuie să vină miercuri în Guvern cu propunerile de restructurare a ministerelor, agenţiilor şi direcţiilor, prin reducerea numărului de angajaţi şi a celor cu bunurile şi serviciile, s-a stabilit în şedinţa extraordinară de sâmbătă a Executivului, potrivit unor surse.

Este limpede că această măsură, dacă de aici încolo, după ce ea va fi implementată, nu vom fi atenţi în societatea românească, îi va lovi şi pensionari şi asta înseamnă că s-au bucurat degeaba că li s-a făcut dreptate. Pensionarilor li se poate face dreptate din punct de vedere politic,  moral, dar, din punct de vedere economic, numai noi toţi ne putem face dreptate”, a spus, la Realitatea TV, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.

Totodată, Vasilescu a atras atenţia că, “dacă de aici încolo nu vom fi atenţi, va începe imediat războiul împotriva inflaţiei”.

Calculele arată că, în condiţii obişnuite, fără măsuri excepţionale, inflaţia ar putea să urce la 10%. Asta înseamnă o scădere a puterii de cumpărare a întregii populaţii şi mai ales a pensionarilor“, a avertizat Vasilescu.

Majorarea TVA-ului la 24% este prima măsură după anunţul Curţii Constituţionale potrivit căruia tăierea pensiilor nu este legală.

Guvernul a transmis celor două camere ale Parlamentului cererea de a organiza în cel mai scurt timp o şedinţă comună în care să aprobe amendamentele la legile de reducere a salariilor bugetarilor şi recalculare a pensiilor speciale, ca urmare a deciziei CC, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale

Curtea Constituţională a decis, vineri, în urma analizării Legilor pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, că articolul ce prevede reducerea tuturor pensiilor cu 15% este neconstituţional, precum şi cel care prevede recalcularea pensiilor de serviciu ale magistraţilor. Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% este constituţională, au decis judecătorii Curţii.

FMI a condiţionat acordarea următoarei tranşe din împrumut de aplicarea măsurilor prevăzute în cele două Legi.

sursa: Realitatea.net

Free Web Hosting