Archive

Posts Tagged ‘telefoane mobile’

Ziua cea mare pentru iPhone 4, umbrită de critici şi reclamaţii

June 26th, 2010 No comments

Cei care sunteţi nerăbdători să intraţi în posesia noului iPhone 4 , mai aveţi puţină răbdare. S-ar putea să aibă o problemă cu display-ul. Până în momentul de faţă, 27 de indivizi care au reuşit să obţină un astfel de exemplar, au raportat afişarea unor zone îngălbenite pe ecran, în ciuda oricăror reglaje de luminozitate. Majoritatea reclamaţiilor nu sunt însă însoţite de fotografii care să probeze respectiva anomalie.

O altă problemă pe care unii utilizatori au raportat-o e legată de semnal. Conform acestora, recepţia este foarte slabă dacă iPhone-ul este ţinut în mână.

În fine, iPhone 4 a picat şi proba de rezistenţă fizică. La impactul cu solul, ecranul a înflorit precum un geam îngheţat pe timp de iarnă.

Pe de altă parte, nu este exclus ca toate aceste inconveniente să fie bine regizate şi organizate într-o campanie împotriva Apple , ţinând cont că astăzi iPhone 4 începe să fie comercializat în magazine, iar compania din Cupertino vrea să bată iar recordurile de vânzări. Cu iPad a reuşit, ajungând în trei luni să vândă peste 3 milioane de exemplare.

Sursa: CNet

Telefoanele mobile nu provoaca cancer

December 4th, 2009 No comments


Nicio crestere semnificativa a tumorelor la creier in cei 15 ani de “boom” al utilizarii telefoanelor mobile. Este concluzia unui studiu de ultima ora, publicat in editia online a Journal of the National Cancer Institute.

Studiul realizat de echipa de cercetatori condusa de Isabelle Deltour de la Intitutul de Epidemiologia Tumorelor din Copenhaga clarifica astfel presupusa legatura intre incidenta cancerului si utilizarea telefoanelor celulare.

Expertii au analizat incidenta anuala a tumorelor cerebrale printre adultii in varsta de 20 de ani din Danemarca, Finlanda, Norvegia si Suedia, identificand 60.000 de pacienti diagnosticati cu cancer intre 1974 si 2003. A reiesit ca frecventa tumorelor nu a variat in timp, astfel incat sa poata fi corelata utilizarii crescute a celularelor: ba dimpotriva, frecventa s-a diminuat in cazul anumitor neoplazii; a ramas stabila la altele si a continuat sa creasca usor, urmand un trend ascendent identificat deja inaintea “explodarii” utilizarii telefoanelor.

Datele oamenilor de stiinta exclud asadar telefoanele din randul factorilor de risc ai tumorelor, asta cel putin pana cand, au precizat cercetatorii, nu se va descoperi ca perioada de timp necesara acestora pentru a le provoca oamenilor un cancer este neobisnuit de lunga.

sursa: Descopera.ro

Free Web Hosting