Archive

Posts Tagged ‘confruntare’

Confruntarea finală: Geoană şi Băsescu se bat astăzi pentru voturile românilor.

December 3rd, 2009 No comments

Confruntatea dintre candidatul susţinut de PD-L, Traian Băsescu, şi candidatul PSD, Mircea Geoană, va avea loc în această seară, de la ora 19.10 şi se va desfăşura la Palatul Parlamentului. Dezbaterea va dura aproximativ două ore şi jumătate şi va fi transmisă în direct de Realitatea TV şi REALITATEA.NET.
Reprezentanţii televiziunilor împreună cu staff-urile de campanie şi Institutul pentru Politici Publice au pus miercuri la punct ultimele detalii tehnice ale dezbaterii. Dezbaterea va dura aproximativ două ore şi jumătate şi va include, faţă de cea din turul I, un moment surpriză pentru cei doi invitaţi. Moderatorul va fi tot jurnalistul Robert Turcescu.

Dezbaterea va avea loc pe zece teme de interes naţional:

1. Politica externă (cu privire la Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Rusia şi Republica Moldova)
2. Securitate naţională
3. Economie, finanţe, criză economică
4. Mediul de afaceri
5. Justiţie
6. Reforma constituţională
7. Protecţia socială
8. Educaţie (tineri)
9. Sănătate
10.Dezvoltarea satului

Formatul dezbaterii va fi, în principiu, asemănător cu cel de la dezbaterea din turul I. Deschiderea va fi făcută printr-o serie de întrebări adresate candidaţilor, în acelaşi format, urmată apoi de o rundă de discuţii pe nouă teme importante. La fel ca şi în prima dezbatere organizată de IPP, Robert Turcescu va adresa celor doi invitaţi întrebarea moderatorului. Diferenţa faţă de dezbaterea din turul I va fi un moment surpriză, moment care nu va fi dezvăluit decât atunci.

S-a stabilit ca fiecare candidat să aibă dreptul la 40 de susţinători prezenţi în platou, iar jurnaliştii care vor participa la dezbatere va trebui să obţină o acreditare din partea IPP, organizatorul acestei dezbateri, până joi la ora 12.00.

sursa: www.realitatea.net

Free Web Hosting