Archive

Posts Tagged ‘news alert’

Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi

November 9th, 2009 No comments

Un autocar înmatriculat în Germania a fost lovit de un tir, duminică dimineaţă în judeţul Alba, pe Drumul Naţional 7, în dreptul localităţii Şibot. Doi pasageri au decedat, iar alţi şapte au fost răniţi.

image_125765818789206600_1Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 7, la kilometrul 350. Autocarul venea dinspre Germania şi se îndrepta spre Bucureşti având la bord 30 de călători.

Două femei, mamă şi fiică, de naţionalitate română, din localitatea Sălişte, judeţul Sibiu, şi-au pierdut viaţa, iar alte şapte persoane au fost rănite. Pasagerii răniţi grav în accident au fost preluaţi de şase ambulanţe şi au fost transportaţi la spitalele din Alba şi Orăştie. Până în acest moment, la Spitalul Judeţean Alba au ajuns trei răniţi printre care şi o fetiţă de trei ani. Pasagerii sănătoşi au fost cazaţi la un motel din zonă.

Ancheta desfăşurată la locul accidentului îl indică responsabil pentru producerea accidentului pe şoferul TIR-ului, care circula cu viteză excesivă. Se pare că TIR-ul a intrat cu viteză într-o curbă, a derapat şi a ricoşat în autocar, ambele autovehicule răsturnându-se în afara carosabilului.

Circulaţia a fost restricţionată, circulându-se pe un singur sens.

sursa: Realitatea

Categories: Stiri Tags: , , , , , ,
Free Web Hosting